Numai Harul

Dm
În umblarea mea prin lume,
Prin ispitele haine,
Peste tot Isuse, Doamne,
Numai harul Tău mă ține.
Numai harul, numai harul,
Mă păstrează ne-ncetat.
El mă face, el mă ține,
Credincios cu-adevărat.
Pe cărărea curăției
Și în lupta spre mai bine,
Să mă țin nu pot, ci-ntruna,
Numai harul Tău mă ține.
Când aș vrea s-ascult Cuvântul,
Să-L primesc cum se cuvine,
Văd cum totu-mi stă-mpotrivă,
Numai harul Tău mă ține.
În lucrarea Ta preasfântă,
Unde m-ai chemat pe mine,
Cât e de puțină roadă,
Numai harul Tău mă ține.
Orișicând și-n orice stare,
Doamne, îndrăznesc la Tine
Și-n cădere și-n 'nălțare,
Numai harul Tău mă ține.
Compusă în 1970. S1RS2RS3RS4RS5R