Iată-mă

Publicarea versurilor fără acordul deținătorului copyright-ului reprezintă încălcarea legii.

Cântarea va fi din nou accesibilă după ce vom primi drepturile de a o publica.

Mulțumim pentru înțelegere, revenim în curând!

C
Iată-mă,
Smerit de maiestatea Ta,
Acoperit de grația Ta.
Iată-mă,
Știu că sunt un om păcătos,
Spălat în sângele lui Hristos.
Am găsit,
Iubirea cea mai mare în sfârșit,
Căci viața Tu ți-ai dat,
Ce preț nemăsurat.
Domnul meu, Domnul meu,
Al Tău Har m-a găsit cum eram,
N-am nimic
Dar sunt viu în mâna Ta.
Iată-mă,
Smerit sunt de Iubirea Ta,
Iertat să pot acum eu ierta.
Ridicat,
Știu cât de mult mă dorești,
În Slava Ta și-n foc mă sfințești.
Domnul meu, Domnul meu
Iubirea Ta pe veci m-a schimbat
În prezența Ta, al meu Împărat.
S1BR1S2BR1R2R1R2

Demo


Alte cântări

Domn al slavei mai sus de galaxii G

Marc Byrd & Steve Hindalong

Domn al veșniciei Ce pământul ai creat, Cerul este al Tău templu Glorie Celui preaînalt. Domn al Slavei mai sus de galaxii, Tu ești vrednic, vrednic Universul în veci Te va slăvi Tu ești vrednic, vrednic. Domn în cer și pe pământ Domn în cer și pe pământ.

Dulce e a crede-n Isus

William J. Kirkpatrick, Louisa M. R. Stead

Dulce e a crede-n Isus, a primi Cuvântul Lui, Stând pe-a Lui promisiune și făcând doar voia Lui. Doamne, mă încred în Tine, Te iubesc atât de mult, O, Isuse, scump Isuse, de-a Ta voce vreau s-ascult! Dulce e a crede-n Isus și în sângele-I curat, A primi pri

Azi vin la Tine D

Adi Hentea

Îmi amintesc și-acum că m-ai chemat, Cu câtă dragoste mi-ai arătat Ce-ai pentru mine și ce mult Tu ma iubești, Cum dragostea Ta în viața mea o dovedești. Azi vin la Tine, Isuse, cu închinarea mea, Cu toată ființa și lauda Te-nalță inima Pentru dragostea Ta.

Ce nume minunat F

Audrey May Mieir (1959)

Ce nume minunat, ce nume minunat, Ce nume minunat este Isus! El este Domnul meu, a toate Creator, Ce nume minunat este Isus! El e Păstorul, e Stânca cea tare, Atotputernic e; Să Îi dăm cinstire, slavă, mărire, Ce nume minunat este Isus! Ce nume minunat ce

Versiunea Originală

Here I am, humbled by your majesty,
Covered by your grace so free.
Here I am, knowing I'm a sinful man,
Covered by the blood of the lamb.

Now I've found the greatest love of all is mine,
Since You laid down Your life,
The greatest sacrifice.

Majesty
Majesty
Your grace has found me just as I am
Empty handed but alive in Your hands

Here I stand humbled by the love that You give,
Forgiven so that I can forgive.
So here I stand,
Knowing that I am Your design,
Sanctified by glory and fire.
And now I've found the greatest love of all is mine,
Since You laid down Your life,
The greatest sacrife.

Majesty
Majesty
Your grace has found me just as I am
Empty handed but alive in Your hands
Majesty
Majesty
Forever I am changed by Your love
In the presence of Your Majesty

Majesty, Majesty.
Your grace has found me just as I am,
Empty handed but alive in your hands.
Singing Majesty, Majesty.
Forever I am changed by Your love,
In the presence of Your Majesty.
Majesty.

Majesty, Majesty.
Your grace has found me just as I am,
Empty handed but alive in your hands.
Singing Majesty, Majesty.
Forever I am changed by Your love,
In the presence of Your Majesty.
Majesty.

Povestea din Spate (EN)

Video