D
Rătăceam prin întuneric, nici speranță nu aveam
Dar din ceruri, Prinț al Păcii, milă Tu ne-ai arătat
Împlinind deplin Scriptura, din fecioară Te-ai născut
Părăsindu-Ți tronul slavei, jos în iesle Te-ai smerit
Glorie Ție, Doamne-n veci
Tată, Fiu și Duh Preasfânt
Domn al slavei, Împărat
Glorie Ție, Rege-al regilor
Ne-ai promis Împărăția, ai salvat pe cei pierduți
Lumea ai răscumpărat-o, crucea n-ai disprețuit
Când erai în suferință, doar la noi Tu te-ai gândit
Aducându-ne salvarea, prețul mare L-ai plătit
În dimineața învierii, cerul s-a cutremurat
Piatra dată la o parte, peste moarte ai călcat
Și cei morți s-au ridicat, îngerii Te-au adorat
Iar acei ce vor veni, înnoiți în Tin' vor fi.
Iar acum, Biserica, prin Duh Sfânt s-a ridicat
Adevărul va fi dus, pân' la margini de Pământ
Doar prin sângele salvării, eu sunt liber de păcat
Și în dragostea Lui mare, sunt pe veci răscumpărat
D
Rătă
D/F#
ceam prin întu
G
neric, nici spe
A
ranță nu a
D
veam
Dar din
D/F#
ceruri, Prinț al
G
Păcii, milă
A
Tu ne-ai ară
D
tat
Împli
D/F#
nind deplin Scrip
G
tura, din fe
A
cioară Te-ai năs
D
cut
Pără
D/F#
sindu-Ți tronul
G
slavei, jos în
A
iesle Te-ai sme
D
rit
D
Glorie Ție,
G2
Doamne-n veci
Bm7
Tată, Fiu și
D/A
Duh Prea
A
sfânt
D
Domn al slavei,
G2
Împărat
Bm7
Glorie
G2
Ție, Rege-al
A
regi
D
lor
Ne-ai pro
D/F#
mis Împără
G
ția, ai sal
A
vat pe cei pier
D
duți
Lumea
D/F#
ai răscumpă
G
rat-o, crucea
A
n-ai disprețu
D
it
Când e
D/F#
rai în sufe
G
rință, doar la
A
noi Tu te-ai gân
D
dit
Adu
D/F#
cându-ne sal
G
varea, prețul
A
mare L-ai plă
D
tit
În dimi
Bm
neața învi
G
erii, cerul
A
s-a cutremu
D
rat
Piatra
Bm
dată la o
G
parte, peste
A
moarte ai căl
D
cat
Și cei
Bm
morți s-au ridi
G
cat, înge
A
rii Te-au ado
D
rat
Iar a
Bm
cei ce vor ve
G
ni, înno
A
iți în Tin' vor
D
fi.
Iar a
D/F#
cum, Biseri
G
ca, prin Duh
A
Sfânt s-a ridi
D
cat
Ade
D/F#
vărul va fi
G
dus, pân' la
A
margini de Pă
D
mânt
Doar prin
D/F#
sângele sal
G
vării, eu sunt
A
liber de pă
D
cat
Și în
D/F#
dragostea Lui
G
mare, sunt pe
A
veci răscumpă
D
rat
Compusă în 2019.
© 2019 Hillsong Music Publishing CCLI: 7127647
S1RS2RS3S4R x2