Rezultatele căutării după 'neschimbat' (15 cântări)

  • A
    Ancora D
    acorduri demo versuri
    Kari Jobe, Brian Johnson, Cody Carnes 2013

    În orice vreme, orice-anotimp, Ești aici. Când am necazuri, mă întărești, Ești aici. Ești Pacea-n furtuni, Un glas ce mă cheamă. Să înaintez, Știind că susții lumea mea. În Tine mă încred, Prin harul Tău trăiesc. Renunț la ce sunt eu, Mă supun la ce voiești. A vieții ancoră, Tată, Tu ești neschimbat, Te ador, Te iubesc! Mântuitorul, Prieten constant, Ești aici. Tată din ceruri, Tu m-ai primit, Ești aici. Ești Pacea-n furtuni, Un glas ce mă cheamă. Să înaintez, Știind că susții lumea mea. În Tine ...

  • Astăzi nu mai sunt minuni G
    acorduri demo versuri

    Astăzi nu mai sunt minuni, lumea va striga. Oare astăzi pe pământ se mai pot afla? Noi credem, însă, în minuni, căci Isus ne-a învățat Că Dumnezeul dragostei același este-n veac. El rămâne în veci ca și ieri, ca și azi, Brațul Său printre noi făptuiește minuni. Dumnezeu neschimbat pe pământ va lucra, Îndoială să n-ai, Domnul nu v-a înceta. Drumul tău pe-acest pământ plini cu dureri va fi Însă Isus le-a purtat, în locul tău muri. Predă-ți viața-n mâna Lui și-atuncea vei vedea Că Cel ce e din veci ...

  • C
    Cetate tare-i Dumnezeu C
    acorduri demo versuri
    Martin Luther

    Cetate tare-I Dumnezeu, puternic Zid deneclintit. E Adăpost în orice greu, scut pentru sufletul trudit. Cristos, Miel-Împărat prin moarte-a triumfat. Pe robi i-a izbăvit, de iad ne-a mântuit, Pe-al nopții domn l-a nimicit. În luptă cruntă am intrat vrășmașul să îl biruim. În frunte-I Mielul înjunghiat și-ai Săi aleși în urmă vin. În Templul Sfânt, pe tron stă al Oștirii Domn, Viteazul luptător, în veci neschimbător: Cristos e-Atotbiruitor. Cuvântul viu al Domnului pe cel viclean îl va zdrobi. Nu ...

  • Cetate tare-i Dumnezeu (II)
    demo versuri
    Martin Luther

    Cetate tare-i Dumnezeu, Statornic pe vecie, El este adăpostul meu Și scut îmi este mie; Cel rău mereu ar vrea Să intre-n viața mea, Putere are-acum și mulți i se supun, În om vrea să domnească. Prin mine însumi n-aș putea S-ajung la biruință Dar sprijin sigur voi afla La Domnul prin credință; Putere îmi va da și mă va ajuta Ispite de-or veni cu El voi birui, În El îmi pun nădejdea. Când valul morții furios Ne-ar face să ne temem, Privim spre țintă, spre Hristos, Credința să n-o pierdem; El moarte...

  • Cetate tare-i Dumnezeu (III) C
    acorduri demo versuri
    Martin Luther

    Cetate tare-i Dumnezeu, nicicând nu va putea cădea. El este adăpostul meu, scut pentru-ntreagă viața mea. Mereu cel rău ar vrea să intre-n viața mea. La el putere e s-omoare suflete; Isus l-a biruit murind! Prin mine însumi n-aș putea să fiu mereu biruitor, Dar ajutor eu voi chema de la al meu Mântuitor. Putere îmi va da și mă va ajuta. Orice ispită-ar fi, cu El voi birui! Nădejdea mea e doar în El! Când valul morții furios cândva de m-ar înfricoșa, Eu țin privirea la Cristos căci El mă va încura...

  • D
    Dragostea s-a coborât C
    acorduri demo versuri
    Reuben Morgan & Ben Fielding 2007

    Dragostea S-a coborât Și-n smerenie S-a jertfit. Tu ai frânt rușinea mea, Victorios ai înviat! Prin furtună și prin foc, Credincios îmi ești mereu. Liber sunt prin adevăr, Trăiești în mine, Domnul meu! Ești puternic, ești puternic! Moartea-i frântă, m-ai salvat! Este scris: „Isus e viu!”, Tu ești Domnul Domnilor! Fără 'nceput, fără sfârșit, ești speranță, Apărător. Ai venit să ne salvezi, tot păcatul să-l plătești. Ești puternic, ești puternic! Moartea-i frântă, m-ai salvat! Este scris: „Is...

  • Dumnezeu neschimbat C
    acorduri demo versuri
    Sunny Tranca 2012

    Toate vor trece într-o zi Oricât de bune ar fi Doar Tu ești veșnic, doar Tu rămâi Națiuni s-au ridicat și-au dispărut în praf Doar Tu ești veșnic. Anii trec Tu rămâi Dumnezeu neschimbat Generații la rând se ridică și cad Lumea din jurul meu se schimbă ne-ncetat Anii trec, Tu rămâi Dumnezeu neschimbat Anii în trecerea lor Șterg fala oamenilor Doar Tu ești veșnic, doar Tu rămâi Oamenii se nasc și mor Totul e-așa trecător Doar Tu ești veșnic. Anii trec Tu rămâi Dumnezeu neschimbat Generații la râ...

  • Dumnezeu Suveran C
    acorduri demo versuri
    Autentic Worship

    Cine e puternic Domn biruitor? Cine e al lumii vrednic, Salvator? Numai Tu dai viață prin al Tău Cuvânt! Nimeni n-a iubit ca Tine, Rege Sfânt! În veci îți vom cânta, Te lăudăm al nostru Împărat, Atotputernic, veșnic, neschimbat, Ești Dumnezeul Suveran, Minunat! Ești Înălțat! Doar prin jertfa Ta iertare ne-ai adus, Harul Tău etern ne-a transformat Isus Dragostea și mila Ta ne-au copleșit Liberi proclamăm: Cristos a biruit! În veci îți vom cânta, Te lăudăm al nostru Împărat, Atotputernic, veșnic, ...

  • E
    El Shaddai C
    acorduri demo versuri
    Michael Card 1981

    El Shaddai, El Shaddai, înălțate Adonai, Neschimbat din veșnicii, neschimbat în veci rămâi. El-Shaddai, El-Shaddai, preaiubite Adonai, Te-adorăm în duh și grai, El-Shaddai. Prin iubire ai jertfit și pe Isaac l-ai izbăvit, Brațul tare ai ridicat, marea s-a făcut uscat. Ai salvat-o pe Agar, căci Tu înveți pe cel fugar Și din Egipt pe robi ai slobozit. El Shaddai, El Shaddai, înălțate Adonai, Neschimbat din veșnicii, neschimbat în veci rămâi. El-Shaddai, El-Shaddai, preaiubite Adonai, Te-adorăm în d...

  • Ești de necurpins
    demo versuri

    Mai sus de ceru-albastru Ești Tu Doamne Sfânt, Nu e nimenea ca Tine În cer nici pe întreg pământ. Ești de necuprins în iubirea Ta, Ești izvor de har pentru inima mea, Ești același ieri, azi și-n veci de veci, Tu ești neschimbat și mereu voi cânta: Fii lăudat. În inima mea astăzi Ești Tu Doamne Sfânt, Numai pentru Tine vreau să trăiesc, Doar Ție vreau să-Ți cânt. Știu bine, nu e nimeni cum ești Tu Isus, Ești totul pentru viața mea. Mai sus de ceru-albastru Ești Tu Doamne Sfânt Nu e nimenea ca Tin...

  • Ești Rege Etern
    • Copii
    demo versuri
    Emanuel Covaci 2015

    Cu haina mulțumirii în prezența Ta eu vin, Primește Doamne închinarea mea O inimă zdrobită și un duh blând și smerit E jertfa ce-o aduc pe-al tău Tău altar. Aduc adorare, înalț o cântare Celui care șade pe tron: Ești Rege Etern, Dumnezeu neschimbat, Măreț Împărat, toate Tu le-ai creat! A Ta-mpărăție nu are hotar, Toată viața mea Ți-o dau în dar! Ești Rege Etern, Dumnezeu neschimbat, Măreț Împărat, toate Tu le-ai creat! A Ta-mpărăție nu are hotar, Toată viața mea Ți-o dau în dar! Cu haina mulțumir...

  • L
    La Cuvantul Tau A
    acorduri demo versuri
    Sunny Tranca

    Cuvântul Tău Isus, e viu si lucrătort E puternic si-adevarat La porunca Ta, furtuna va-nceta Nimic nu sta în calea Ta Cuvântul Tău, Isus, bolnavi a vindecat Pe cei captivi i-a eliberat Cuvântul Tău, Isus, si morți a inviat El e viu si adevarat Oooo, oooo La Cuvântul Tau marea se va desparti La Cuvântul Tau muntele se va topi La cuvantul Tau si pustia va-nverzi Tu ești Domn in fiecare zi La Cuvântul Tău oasele prind viata iar La Cuvântul Tău îndoielile dispar La cuvantul Tau izbavirea va veni Tu e...

  • M
    Mâini către Cer (Ești Domnul meu) A
    acorduri demo versuri

    Ești Domnul meu, mai sus de cer înălțat Ești sfânt și drept, vrednic să fii lăudat Ești Domnul meu, Calea Tu mi-ai arătat Ești neschimbat, vrednic să fii lăudat Mâini către Cer azi eu ridic Și mă predau Ție Doamne Cu vocea mea îți cânt mereu, Doar Tu ești Domnul meu! Rege etern, cer și pământ Te slăvesc Ești Dumnezeu, viața prin Tine-o primesc Ești Creator, în tot ce faci minunat Al meu Împărat, vrednic să fii lăudat Mâini către Cer azi eu ridic Și mă predau Ție Doamne Cu vocea mea îți cânt mereu...

  • N
    Nimeni nu-i ca Tine, Isus C
    acorduri demo versuri
    Andrei Tomuța 2012

    Tu ești Cel ce exiști din veșnicii, Tu ești Cel ce în veci va domni. Numai Tu ești al meu Creator, Numai Tu ești pe veci Mântuitor. Tu ești Cel ce pe mare a umblat, Tu ești Cel ce din morți a înviat. Numai Tu ești așa de minunat, Numai Tu ești mereu neschimbat. Nimeni nu-i ca Tine, Isus, Nimeni nu-i ca Tine, Isus! Numele Tău e înălțat, Și orice națiune se va pleca. Întreg universul va declara Acum și în veci gloria Ta. Tu ești Cel ce pe mare a umblat, Tu ești Cel ce din morți a înviat. Numai Tu ...

  • P
    Psalmul 34 (Vox Domini)
    demo versuri

    Am căutat pe Domnul, Și mi-a răspuns, Mi-a răspuns. M-a eliberat de toate, Temerile mele. Am căutat pe Domnul Și mi-a răspuns, Mi-a răspuns. M-a eliberat de toate Temerile mele. Înălțați pe Domnul Să lăudăm cu toții Numele Lui Gustați și vedeți ce bun este Domnul meu. Fericit este omul Care se încrede în el Privirea mi-am întors spre Domnul, M-am bucurat, M-ai luminat. Defătarea mea e-n tine Domnul meu, Dumnezeu. Înălțați pe Domnul Să lăudăm cu toții Numele Lui Gustați și vedeți ce bun este Domnu...

  • S
    Sfânt cuvânt din veșnicii
    • Paști
    demo versuri
    Lynn DeShazo 2001

    Sfânt Cuvânt din veșnicii Ne conduci, ne susții, Inima lui Dumnezeu, Ne-arăți în versul tău mereu. Sfânt Cuvânt, la noi venit, Tu ni Te-ai descoperit În viața lui Isus, Ce pentru noi a fost străpuns. Sfânt Cuvânt, neschimbat, Viața tu ne-ai transformat. Ne deschidem inima Să ascultăm de vocea Ta. Sfânt Cuvânt credincios, Toarnă-ți harul glorios, Să purtăm victorios Chipul sfânt a lui Cristos. Sfânt Cuvânt, de viață plin, Dă-ne ajutor deplin, Să pășim pe calea Ta Până-n ceruri vom intra. Sfânt Cuv...

  • Jertfa Ta E
    • Paști
    acorduri demo versuri
    Lynn DeShazo 2001

    Ne sfătuiești și ne înveți, Doamne, fiindcă ne iubești Să-mplinim Cuvântul Tău, De El să nu ne-ndepărtăm. Ești candelă pe calea mea, Lumină în noaptea grea, Un Turn Tare în nevoi, Totdeauna ești cu noi. Jertfa Ta pe Golgota Schimbă inimi, vindecă. Ne deschidem inima, O, Doamne, intră Tu în ea. La-nceput ai fost Cuvânt Plin de Har și Adevăr, Întrupat printre noi, Doamne, ca să fii cu noi. Umilit și smerit Și de toți batjocorit, Un exemplu Tu ai fost, Isuse Tu mi-ai dat un rost. Jertfa Ta pe Golg...

  • Stăm cu toți adunați E
    • Paști
    acorduri demo versuri
    Lynn DeShazo 2001

    Stăm cu toți adunați Să primim al Tău sfat. Sfânt Cuvânt din cer de sus, Vorbește-ne cum ne-ai promis. Prin Calvar, ne dai har Prin Cuvânt, legământ. Ne vrei sfinți și pregătiți, Ca-n cerul sfânt să fim primiți. Dă-ne azi pacea Ta, Pune-n noi iubirea Ta. Schimbă-ne pentru vecii, Să fim ai cerului copii. Pune-n noi har divin Ca să știm cum să trăim. Tu ești tot ce ne dorim Ca veșnic fericiți să fim. Zi de zi, căutăm Vocea Ta s-ascultăm Să ne-nveți cum să trăim Ca veșnic fericiți să fim. Tu ne aduc...

  • Simt cum reverși (Gândul se-nalţă) C
    acorduri demo versuri
    Not an idol

    Gândul se-nalță către Tine Isuse Când soarele-apare-nvăluit în mister Știu că înnoiești Doamne a Ta bunătate Ești neschimbat în veci Gândul se-nalță către Tine Isuse Când soarele-apare-nvăluit în mister Știu că înnoiești Doamne a Ta bunătate Ești neschimbat în veci Simt cum reverși chiar acum îndurare Simt cum reverși harul Tău zi de zi Prezența Ta mă umple de pace Mă copleșești mereu M-aplec sub izvorul unde curge lumina Ce blând izvoraște din Țara de Sus Din Tronul cel sfânt unde domnește Regel...


Nu ai găsit ce căutai?


Cântarea va fi revizuită. Pentru a fi aprobată, aceasta trebuie să corespundă standardelor noastre.