Pe Crucea din Dealul Iubirii,
Pe culmea lipsită de flori,
Se stinge Făclia Jertfirii
Privind spre albastrele zori.
Îl plânge izvorul din vale
Și raza de soare-n amurg,
Se scutură florile-n cale
Și stelele-n nori se ascund.

Ce mulți au aflat în iubirea-I
Izvorul de dulci mângâieri
Iar astăzi pe culme, privirea-I
Îi caută și nu-s nicăieri,
Cu mâini de piroane străpunse
Și fruntea rănită de spini,
Cu șoapte în glas tot mai stinse,
Privește cu milă, iertând.

Pe-altarul aprins în Grădină,
Nestins, înălțat peste nor,
Își pleacă ființa divină,
În rugă, al meu Salvator:
„Părinte-al iubirii sublime,
O, iartă cumplitul păcat,
Al Meu Duh se-nalță la Tine,
O, iartă-i, ei nu știu ce fac!”